Ștefania Ștefanache

Psiholog Ștefania Ștefanache

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Masterul de Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie  din cadrul Universității Babeș-Bolyai, iar în prezent, sunt doctorand la Școala Doctorală Interdisciplinară ISDS, din cadrul Universității din București.

Sunt  psiholog clinician și psihoterapeut atestat de către Colegiul Psihologilor din România.  Pot spune despre mine că sunt un “scientist practitioner” sau practician care se ghidează după tehnici validate științific, adică în acord cu protocoalele internaționale de intervenție psihologică. Am dobândit o serie de abilități interpersonale (care îmi permit să mă adaptez la dificultățile pe care le întâmpină oamenii), precum și abilități analitice (care mă ajută să selectez soluțiile optime în funcție de nevoile acestora).

În practica mea, abordez forme de terapie precum: terapia cognitiv-comportamentală, terapia centrată pe scheme cognitive și terapia prin acceptare și angajament (pentru mai multe detalii despre eficiența fiecărei abordări terapeutice, puteți consulta: https://div12.org/treatments/).
Cred că flexibilitatea, sensul/ semnificația și autenticitatea ne ajută să trecem prin momentele dificile din viață. 

Articole publicate pe blog:

Contact:

 contact@stefaniastefanache.com

facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100083898884760

instagram: https://www.instagram.com/scientist.practitioner/

0741 381 630

online & fizic în București

Previous
Previous

Cătălin Chirnogea

Next
Next

Lizica Groza