“Și psihologii sunt oameni”
De multe ori atât noi cat si ceilalți punem presiune pe noi – să-i înțelegem mai mult pe ceilalți, știm multe despre cum funcționează mintea umană și comportamentul oamenilor, dar asta nu ne scapă de propriile suferințe, de propriile eșecuri din care învățăm, de alinarea și vindecarea copilului interior. De cele mai multe ori, situațiile provocatoare vin din relații, din interacțiunile interumane, acolo unde este nevoie de reciprocitate sau cealaltă e atât de rănită, încât cere cu îndreptățire doar nevoile ei să fie recunoscute, sau acolo unde rănile emoționale făcute de persoanele importante pentru noi în copilărie sunt atât de adânci, încât de multe ori nu le vedem și nu avem cum să fim conștienți de ele și să începem să le vindecăm. De o astfel de rană aș vrea să vă vorbesc acum.
Am lucrat la mine pe rănile provenite din neîndeplinirea nevoilor din domeniul de Separare și Respingere (J.Young). Am înțeles și validat nevoia copilului meu vulnerabil de a avea lângă el un adult sănătos, care să-i ofere iubire, alinare, sprijin, ghidaj, adultul sănătos și puternic care sunt acum. Dar adultul sănătos nu implică să fim doar puternici, ci implică și vulnerabilitate, acceptarea emoțiilor negative, a vedea nevoia neîndeplinită din spatele lor, conștientizarea activării schemelor dezadaptative timpurii, și rănile emoționale pe care ceilalți le mai activează în noi datorită schemelor lor.
Într-o interacțiune cu partenerul actual, deoarece ne alegem partenerul, care e oglinda noastră, pentru a ne vedea și vindeca, într-o chestiune de evitare (mecanismul lui de coping), fiind invalidată puternic, s-a activat rana de respingere și neiubire pe care nu am vindecat-o pe deplin în relația cu ceilalți. Inițial a fost așa de puternică, emoțiile așa de copleșitoare încât am fost cuprinsă de o tristețe așa de mare care m-a dus direct în mecanismul de “freeze” (îngheț) al minții. Văzând cât de copleșitoare sunt emoția și mecanismul de freeze, am decis să cer ajutor și să vorbesc cu o prietenă de-a mea, care știam că mă va asculta și mă va valida emoțional. Povestindu-i ei cele întâmplate, eliberând astfel emoția, a ieșit dintr-odată la suprafață o durere și o suferință sfâșietoare și am început să plâng ca un copil. Odată cu plânsul a venit și eliberarea și am văzut o fetiță mică de vreo 3 anișori, care plângea în suspine. Ea, copil fiind, simțea că nu contează pentru nimeni, nu e văzută, auzită, validată și se simțea respinsă si neiubită. Odată cu eliberarea emoțională, am văzut și rana de respingere și neiubire și am putut să o vindec, înțelegând ce a declanșat-o. Am reintrat în rolul meu de adult sănătos, m-am luat în brațe, mi-am validat si susținut copilul interior, l-am îmbrățișat, l-am mângâiat și i-am oferit siguranța că voi fi lângă el, atâta timp cât are nevoie și că nu va mai fi niciodată singur. M-am liniștit deoarece copilul meu interior s-a simțit alinat si iubit. Această experiență m-a făcut și mai puternică.