Pași înspre liniștea interioară

poziție de meditație

În trecut m-am confruntat cu stări de anxietate și tristețe profundă. Uneori și în prezent mă mai încearcă câte o stare de acest fel, dar reușesc să îi fac față prin practicile mindfulness.

Am intrat în contact cu aceste practici încă din perioada facultății, apoi am mai practicat din când în când în timpul liber ori la sfârșitul orelor de yoga la care am participat, însă nu a fost o practică constantă. De la începutul pandemiei însă, pot să spun că am integrat meditația în rutina mea zilnică, crescând perioada de meditație cu focusul pe respirație de la 5-10 minute la o oră+.     

Am observat că pentru mine funcționează atât ca și calmant în momentele în care resimt stresul sau melancolia, cât și ca instrument prin care mă pot conecta cu momentul prezent. Ducând mai departe în afara meditației aceste beneficii, pot spune că reușesc să creez un spațiu psihologic între mine și situațiile cu care mă confrunt, din care am puterea de a răspunde conștient provocărilor, și nu de a reacționa.

Previous
Previous

“Și psihologii sunt oameni”

Next
Next

La drum cu valorile mele