Liberă în imaginar
În propriul proces terapeutic, în calitate de client, am avut câteva rețineri față de imagerie, lucrat în imaginar, etc. Simțeam că după un anumit punct din exercițiu, nu mai sunt în control și aveam o oarecare frică de a mă lasă dusă de val în imaginar. Așa că de cele mai multe ori îmi lăsam o ancoră în realitate și mă țineam de ea, nu mă implicam 100%.
După câteva ședințe, am zis să încerc, să explorez aceste gânduri .. Ce se poate întâmpla? Am fost sinceră și am spus care ar fi reținerile mele, pe care totuși vreau să le depășesc, și pe ce temă aș dori să lucrez. Terapeuta a înțeles situația, m-a asigurat că mergem cât de departe doresc eu și să o anunț de orice schimbare sau disconfort care apare. M-am așezat într-o poziție comodă, m-am asigurat că nu mai am distractori externi, am tras aer adânc de câteva ori și am închis ochii.
Pentru început, nu a fost nimic nou sau necunoscut pentru mine, am fost implicată total și mă lăsam ghidată de vocea plăcută a terapeutei. După un timp, când exercițiul ajunsese la partea cu adevărat importantă, am început să mă desprind încet încet de situație - ba nu mai stăteam comod cu spatele și încercam să găsesc o poziție bună, ba parcă mâinile avea o minte a lor și nu mai stăteau locului, răspunsurile mele deveneau din ce în ce mai scurte și aveau ca scop evitarea. Erau lucrurile pe care le făceam în trecut, când simțeam că pierd controlul, era prima dată când le observam atât de clar.
A urmat o pauză scurtă de liniște, deoarece disconfortul meu și tendința de a mă desprinde de exercițiu deveniseră vizibile și pentru terapeută. Deși a durat 5-6 secunde, a fost ce aveam nevoie pentru a putea comunica ce simțeam și a mă liniști.
Am fost sinceră și am zis cu ce mă confrunt, că simțeam că suntem aproape de ceva foarte important, care a stat mult timp latent înăuntrul meu și pe care nu l-am scos la iveală, dar vreau. Vreau să discut, vreau să accept acest disconfort, vreau să pot accesa acea parte din mine. Am respirat de câteva ori, ghidată de terapeută și am rugat-o să continue. Mă agățam de fiecare cuvânt și încercam să fiu cât mai prezentă. Ușor-ușor spatele meu nu se mai simțea așa de incomod, mâinile mele își găsiseră liniștea și cuvintele se înșirau mai lin, și totul făcea sens, atât pentru mine, cât și pentru terapeută.
A fost unul dintre cele mai memorabile exerciții și din care am învățat câteva lucruri:
Fiecare e diferit și lucrează în ritmul propriu, atunci când este pregătit să confrunte acele gânduri și să accepte disconfortul care vine la pachet.
Să comunici terapeutului prin ce treci, ce simți, dacă vrei să continui sau să iei o pauză.
Este atât de eliberant să lași din control, din rețineri, din scepticism și să fii purtat în imaginar.
Unul dintre citatele care m-a făcut să discut despre asta în terapie și să fac exercițiul a fost: ”You spend most of your life inside your head, make it a nice place to be.”