Praguri emoționale ale pierderii - cum le adresăm?

Statuie care exprimă singurătate
”Praguri emoționale ale pierderii” - Andreea Henciu
Reading time: 5 minute

de Andreea Henciu

Fie că vorbim despre pierderea locului de muncă, a unei relații de prietenie, a unei părți a corpului în urma unui accident sau a unei boli, despre moartea unei persoane dragi (inclusiv a unui animal de companie), sau a unui ideal profesional, ne confruntăm cu o suferință. Pierderile sunt inevitabile în viața unui om, dar ce facem cu acea suferință?

Cei mai mulți dintre noi nu am fost învățați cum să o adresăm, iar în fuga noastră de ea, adoptăm diverse comportamente, care pe termen lung, ne fac mai mult rău decât bine: de la evitarea discuțiilor despre pierdere, la amorțirea durerii (prin alcool, seriale, muncă excesivă, cumpărături, etc.) sau negarea ei (ex: “Sunt ok, n-am nimic”, “Mă descurc”, “N-am motive să sufăr”, “N-a fost mare lucru, alții o duc mai rău”, etc). Facem orice e necesar, doar doar o fi ca înainte. Dar o parte din noi știe că “înainte” nu mai este și nu va mai fi niciodată, iar tot ce există aici și acum, suntem noi și suferința asociată pierderii. Nu putem fugi de ea, nu o putem ignora, nu o putem îndesa într-un colț al minții, sperând că va dispărea. Ce putem face în schimb, e să ii facem loc, să o privim și să o conștientizăm, să o acceptăm. În acest fel, o integrăm și creștem în jurul ei.

Elisabeth Kübler-Ross, fost psihiatru și pionier în domeniul studiului morții iminente, a introdus în literatura de specialitate cele 5 stadii ale suferinței. Indiferent de tipul de pierdere, putem trece prin aceste stadii, ceea ce diferă, desigur, este intensitatea resimțită. Dacă te-ai confruntat cu o pierdere în trecut, sau poate treci printr-una chiar acum, cel mai probabil cele de mai jos îți sunt familiare:

1. Negarea: acest stadiu apare de obicei imediat după ce pierderea are loc, și se manifestă prin refuzul de a conștientiza situația dificilă. Noua realitate poate fi copleșitoare, iar această etapă are rolul de a te proteja de furtuna emoțională. Poate ai găsit un refugiu în gânduri și comportamente care te țin departe de emoțiile negative asociate pierderii, însă cu cât rămâi mai mult în această etapă, cu atât mai mult amâni vindecarea. În terapie, se crează un mediu sigur în care poți exprima fără judecată ceea ce simți. Este important să ști că este o etapă firească și, cu răbdare, empatie și compasiune o poți depăși;

2. Furia: Pe măsură ce negarea este depășită, apare furia. Poți începe să simți frustrare, resentimente și nedreptate față de ceea ce ți se întâmplă, însă e important să o ventilezi, nicidecum să o suprimi. Această etapă poate fi caracterizată de întrebări precum "De ce eu?" sau "De ce trebuie să mi se întâmple asta mie?”. Terapia te poate ajuta să dobândești anumite abilități pentru a-ți gestiona furia într-un mod funcțional, și de a evita comportamentele distructive. Se lucrează pe explorarea și identificarea sursele de frustrare, cu scopul de a înțelege motivele din spatele emoției și eliberarea ei;

3. Negocierea: “Promit că…”; “Dacă aș fi făcut asta sau cealaltă, atunci…”; “Cum ar fi fost dacă…” - poate îți sunt cunoscute aceste dialoguri (interioare sau nu). Poate ai simțit că dacă “negociezi” puțin destinul, situația ar putea deveni mai ușoară, mai tolerabilă. E important să ști că și această etapă este una firească în procesarea doliului, iar confruntarea treptată cu realitatea și trăirea deplină a emoțiilor te ajută în recuperare. Aceste negocieri pot fi văzute ca modalități de a găsi o soluție, iar în terapie se lucrează pe stabilirea unor obiective realiste: dezvoltarea unor planuri de acțiune fezabile, realiste si personale, pentru că fiecare om își procesează pierderea în felul său, astfel încât să te ajute in adaptarea la noua realitate;

4. Depresia: Odată ce negocierile se dovedesc ineficiente, survine stadiul depresiei. Începi să simți tristețe profundă, pierderea speranței și te poți retrage social. Este important de menționat că această depresie nu este identică cu tulburarea depresivă clinică, ci reprezintă o reacție normală la suferință și pierdere. În terapie, se oferă validare și suport pentru pierderea pe care ai avut-o, și se lucrează pe identificarea unor ancore: ce te împământează? Ce reprezintă pentru tine o sursă de stabilitate, atunci când întregul tău univers e în proces de reconfigurare? Care sunt resursele tale, interioare și exterioare?;

5. Acceptarea: Stadiul final este caracterizat de acceptarea realității și a situației. Aici, găsești un fel de pace în fața evenimentului dureros și poți începe să te concentrezi pe gestionarea și adaptarea la noua realitate. Terapeutul te poate ajuta să găsești sens și semnificație în urma a ceea ce ai trăit, să îți definești noul sistem de valori și să găsești modalități de a te ghida după el.

E bine de știut că aceste stadii nu sunt liniare, putem jongla de la un stadiu la altul într-o perioadă ce nu are un termen fix (unele surse spun că între 1-2 ani procesăm pierderea unei persoane), iar fiecare persoană își trăiește doliul în felul ei. Pentru că suntem atât de diferiți, unii dintre noi ar putea să nu treacă prin nici o etapă, alții doar prin câteva, iar alții prin toate, și e normal să fie așa.

Cum susținem în afara terapiei:

Nu există o rețeta perfectă în acest sens. Pentru că unii din noi se simt constrânși să facă ceva pentru persoana care suferă, vine din faptul că ne este dificil să stăm cu emoțiile, atât ale noastre, cât și ale persoanei în cauză. Devenim stângaci în situații care nu ne sunt familiare, iar în dorința noastră de a face bine, uneori facem rău.

Consider că un sprijin real îl constituie conectarea autentică cu cel aflat în suferință: sunt aici cu tine, te las să simți tot ceea ce simți, fără să intervin, te conțin și susțin, nu te grăbesc, nu te corectez. Desigur, există și aspecte practice, care este bine să fie adresate direct. Întrebăm pur și simplu persoana de ce are nevoie și oferim. Ca și exemplu, putem ajuta cu cumpărăturile, cu o seară de film, iar dacă este vorba despre un doliu legat de pierderea unei persoane dragi, putem ajuta chiar cu aspectele practice ce țin de funeralii.

Se spune că timpul vindecă orice rană, dar în realitate nu e chiar așa. Ce facem cu timpul, ne ajută mai mult sau mai puțin să depășim suferința. Indiferent despre ce pierdere vorbim, ne vindecăm atunci când integrăm, pentru că emoțiile nu pot fi depășite prin evitare, decât prin transformare.

Resurse:

  1. Cum navigăm prin durere? Interviu cu Liudmila Matei, Spiritual Psychology Coache și Grief Educator;

  2. Cum să treci peste doliu - Anne Ancelin Schützenberger; Evelyn Bissone Jeufroy;

  3. Drum prin doliu - Anda Mogoș

Previous
Previous

Despre recunoștință

Next
Next

”Frustration attraction”