Despre recunoștință

”Despre recunoștință” - Ioana Meșterelu

Reading time: 3 minute

de Ioana Meșterelu

Ce culoare asociezi cu recunoștința? Ce persoane, obiecte sau spații sunt legate de ea? Cum o simți în corp? Cu ce gânduri vine acest sentiment? 

Ai avut vreodată un moment în care te-ai oprit din ceea ce făceai și ai conștientizat cu uimire momentul prezent? Recunoștința este dincolo de cuvântul „mulțumesc”; ea se simte în primul rând. Dacă ai trăit vreodată acea stare de fericire și de mulțumire față de ceva ce ți-a fost oferit (fie material sau imaterial) sau față de o situație bună pentru tine, atunci ai simțit ce înseamnă recunoștința. 

În unele situații, în strădania ei de a ne proteja și de a ne asigura o adaptare cât mai bună la lumea complexă din jurul ei, mintea unora dintre noi poate tinde să ne orienteze atenția mai degrabă către lucrurile negative din viața noastră, către ceea ce nu a mers bine sau către lucrurile cu care nu ne-am descurcat. Recunoștința poate să intre în joc și să devină, atunci, un mod de antrenare a minții înspre a vedea în fiecare zi aspectele valoroase, frumoase, congruente cu ceea ce contează pentru noi. Este ca și cum am pune un reflector cu o lumină caldă, blândă, pe lumea din jur. Cum ar fi dacă ochii noștri ar deveni înzestrați cu o atitudine recunoscătoare, cu practica de a vedea binele din lucruri?

Când ne gândim la recunoștință, de obicei ne gândim la ceea ce simțim față de alte persoane și o  orientăm înspre exterior – poate spre un părinte, un profesor, un prieten, lumea întreagă. Poate că pentru unii dintre noi este un sentiment legat de credință și de recunoștința față de viață. Și ce ar fi dacă am întoarce acest reflector și înspre noi înșine? Încearcă să petreci un moment gândindu-te pentru ce îți ești ție însuți/însăți recunoscător/oare. Putem face asta petrecând un moment mulțumind minții noastre pentru gândurile pe care ni le aduce, sau corpului pentru locurile în care ne poartă, pentru oamenii pe care ne ajută să îi auzim, vedem și îmbrățișăm, pentru lucrurile pe care ne ajută să le construim. 

Poți face o practică din asta și te poți întreba în fiecare zi pentru ce ești recunoscător/oare. Îți poți nota seara câte trei lucruri de pe parcursul zilei pentru care te simți recunoscător/oare. Nu trebuie să fie lucruri mari. Poate că te bucuri de un apus frumos de soare pe care te-ai întors la timp pe măsură ce autobuzul făcea un viraj cât să îl poți prinde. Poate că cineva ți-a zâmbit astăzi. Poate că ai băut un ceai bun sau poate că poți mulțumi alimentelor pentru felul în care îți oferă energie. Sau poate că poți chiar să îți mulțumești și ție însuți/însăți. 

Odată ce privești lumea prin lentila recunoștinței, ea poate începe să devină un mod în sine de a gândi, ca și cum am ține deschisă o „agendă” în minte pentru momentul în care scenele frumoase se desfășoară în fața noastră. Recunoștința poate deveni un proces activ, anticipativ, și nu doar retroactiv. 

Gândește-te la felul în care ar arăta viața ta dacă ar fi presărată cu recunoștință. Dacă în fiecare zi ar fi o parte din mintea ta care caută și vede ceea ce îți aduce bucurie, împlinire, surprindere, apropiere de alte persoane și de tine însuți/însăți și îți amintește de valori. Nu în ultimul rând, a valoriza recunoștința înseamnă și să acționăm în direcția ei. Tu ce poți face pentru a exprima recunoștința? De exemplu, poate că poți să alegi un mod prin care să spui mulțumesc sau poate că poți să transmiți mai departe binele primit. Poate poți chiar să îl întorci spre interior. ☺