Perspectiva neurobiologică asupra anxietății

de Cătălin Chirnogea

Adesea aud în ședințe că „anxietatea mea nu are niciun sens”, iar asta poate duce la iluzia că anxietatea ține doar de rațiune sau procesele interne conștiente. Adevărul e că, deși rațiunea contează în anxietate, ea este doar o mică parte, asemenea vârfului unui iceberg, iar procesele non-conștiente, care nu se văd, contribuie cel mai mult la anxietatea pe care o resimțim.

Pornind de la aceasta perspectivă, voi încerca să explic cât de bine pot mecanismele care ne fac pe noi să ne apărăm de pericole și să simțim anxietate.

Ce este anxietatea și cum e ea diferită de frică? Anxietatea poate descrie o gama largă de emoții, cum ar fi: neliniște, angoasă, groază sau agitație. Față de frică, anxietatea este declanșată de stimuli vagi, ca urmare a unei stări de vigilență crescută, iar amenințarea nu este prezentă sau urgentă.

De ce simțim anxietate? Anxietatea are rol de a ne proteja de pericole potențiale, anxietatea de înălțimi ne ține departe de acoperișurile blocurilor și pericolul de a cădea, iar anxietatea mea de ape adânci mă ține departe de a merge în largul mării și a mă îneca, dar și de a călători cu barca.

Dacă rolul ei e de a ne proteja, atunci unde dă greș? Pentru a răspunde, aș vrea să fac în primul rând distincția între emoție, anxietatea în acest caz, și reacția de apărare, adică răspunsurile fiziologice și comportamentale. Adesea tindem să credem că emoția, răspunsul fiziologic și cel comportamental sunt produsul unui singur proces, în realitate, deși aceste trei componente apar mai tot timpul împreună și se influențează una pe cealaltă, ele sunt rezultatul unor procese diferite. Să luăm exemplu unei mingi sau a unei muște care se îndreaptă spre ochiul tău, reacția la pericol apare imediat, te ferești, fără să apară vreo emoție sau detecție conștientă a pericolului, la fel se întâmplă și în cazul pisicilor care se sperie de castraveți (fiind văzuți ca șerpi, link aici). Creierele au evoluat de-a lungul istoriei ca să ne ajute să supraviețuim, așa că e normal ca acesta să aibă un mecanism un mecanism rapid de reacție.

Un mecanism la fel de important, este condiționarea. Cu toții am auzit de experimentele lui Pavlov, de întăriri și recompense, dar cum funcționează acestea în anxietate? Studiile au arătat că un stimul neutru prezentat concomitent cu un stimul aversiv va duce la activarea mai ușoară a amigdalei de către stimulul neutru. Sună destul de pompos, dar ce înseamnă asta în realitate? Să luăm ca exemplu un scenariu ipotetic în care partenerul ajunge acasă nervos de la lucru și începe să se descarce pe tine. Ce se întâmplă este că creierul va asocia stimuli neutri, cum ar fi ora, hainele de lucru, faptul că te uitai la televizor înainte să ajungă partenerul acasă, cu o ceartă. Toți acești stimuli vor activa mai ușor aceeași neuroni de apărare care se activează în timpul unei certe. Țin să menționez că activarea nu va fi la fel de mare ca și stimulul negativ, în primă fază, însă prin expuneri repetate, asocierea va fi memorata și se va activa la fel de intens chiar și la prezența unui simplu stimul neutru.

Cum influențează aceste procese anxietatea? După cum spuneam mai devreme, emoția și răspunsurile corpului, deși procese diferite, se influențează una pe cealaltă. Am dat exemple de răspunsuri fiziologice și comportamentale de răspuns la pericol în absența emoției, însă reversul e foarte greu de conceput reversul, răspunsul fiziologic al corpului (creșterea nivelului de cortizol, încordarea mușchilor, zburlirea părului, etc.) fac parte din modul în care simțim anxietatea (acesta fiind un motiv pentru care cafeaua sau alte substanțe cresc nivelul anxietății). Astfel, anxietatea pe care o simțim poate apărea chiar dacă nu avem un pericol de care să ne temem în mod conștient, reacțiile fiziologice fiind automate și în afara sferei conștiente.

Cum rămâne cu partea rațională și gândirea conștientă? Aceasta este foarte importantă, însă nu trebuie să îi supraestimăm capacitatea. Gândurile noastre conștiente au rol asemănător unei frâne sau a unei accelerații, putem să scădem sau să creștem intensitatea anxietății, dar cu cât mașina are viteză mai mare (anxietate mai puternică), cu atât e mai puțin probabil frână să fie destul de puternică.

Creierul uman este foarte complex, însă chiar și așa, anxietatea se poate reduce substanțial cu tehnicile potrivite. Ca să vă ajut în direcția aceasta, am să mai scriu un articol distinct de acesta, cu tehnici și sfaturi folositoare.