Coaching sau terapie?

coaching sau terapie?
timp de citire: 3 minute

de Alissia Hîrlea

De îndată ce am început formarea ca specialist în activitatea de coaching am fost asaltată de întrebarea: “Dar de fapt, ce este coachingul?” Integrând acest rol în activitatea mea profesională, văd că una dintre responsabilitățile mele este de a aduce mai multă claritate în ceea ce privește cele două procese pe care le facilitez: coaching și terapie. 

Asemănarea principală dintre cele două este că ambele presupun un proces de autocunoaștere. Odată intrat într-un astfel de proces, este importantă deschiderea spre auto-reflecție care vine la pachet cu starea de disconfort. Schimbarea nu se poate realiza în zona de confort, deci este important de știut ca e responsabilitatea celui care ghidează procesul (coach sau terapeut) de a pune clientul în disconfort.

Pentru a o lega de starea de disconfort care va apărea, o primă diferență între cele două procese este nivelul de disconfort care poate apărea care este dat din scopul acestora: majoritar în terapie scopul principal este de înțelegere și vindecare a traumelor; astfel rolul terapeutului este de a sprijini clientul prin oferirea unei imagini sănătoase asupra vieții și ghidarea spre dezvoltarea unei părți de Adult Sănătos. 

În coaching clientul nu este văzut ca fiind în suferință, rănit sau având nevoie de un proces de refacere; considerăm că persoana are toate resursele de care are nevoie și sunt capabili sa meargă mai departe spre viitor, iar procesul este unul de colaborare care se centrează pe atingerea obiectivelor, acțiune și schimbare.

Din această diferență derivă următoarea: orientarea discuțiilor în terapie este să se ajungă în profunzime, analizându-se situațiile din trecut, pe când în coaching orientarea predominantă este spre acțiune, prezent și viitor, rămânând doar la nivel de suprafață când vorbim de trecut.

În coaching este foarte importantă setarea de obiective cât mai specifice, cel mai des folosindu-se metoda SMART, asta oferind procesului și o durată mult mai scurtă (10-15 ședințe maxim) decât proceselor de terapie.

Indiferent de tipul de abordare aleasă, important este să se creeze un spațiu de siguranță, prin deschidere, curiozitate, flexibilitate și confidențialitate care să faciliteze procesul de autocunoaștere și dezvoltare. 

Dacă au rămas nelămuriri în ceea ce privește care dintre procese este potrivit pentru tine în acest moment, te aștept la o discuție pentru a te ajuta să-ți găsești răspunsul. Mă găsești aici!

Previous
Previous

Perspectiva neurobiologică asupra anxietății

Next
Next

Cum stabilim limite sănătoase în relațiile noastre?