Corina Dobrilă

Numele meu este Corina Dobrilă. Sunt psiholog clinician acreditat de Colegiul Psihologilor din România și educator parental acreditat internațional Circle of Security.

Activitatea mea profesională din ultimii aproximativ 5 ani a avut drept focus principal copii. Lucrez atât cu copii atipici din spectrul autist sau cu diferite întârzieri în dezvoltare, cât și copii cu nevoi educaționale speciale sau cu tulburări emoționale. În funcție de nevoile și nivelul de achiziții al fiecărui copil în parte îmbin terapia comportamentală, terapia prin joacă, cât și alte abordări, precum terapia Centrată pe Scheme sau Terapia prin Acceptare și Angajament.

Prin munca mea îmi doresc să contribui la creșterea comportamentelor dezirabile ale copiilor, să îi ajut să își îmbunătățească strategiile de învățare și nu în ultimul rând să atingă un nivel de dezvoltare socio-emoțional optim.

Consider că un pilon extrem de important în dezvoltarea copiilor este reprezentat de părinții acestora, motiv pentru care lucrez în paralel și cu aceștia. Plecând de la principiile teoriei atașamentului, doresc să aduc la suprafață nevoile de bază ale fiecărui copil. Deseori aceste nevoie neîmplinite pot apărea sub forma unor comportamente indezirabile dar dacă sunt explorate, înțelese și îndeplinite vor reprezenta calea spre dezvoltare cognitivă, socială și emoțională.

Contact:

✉️ dobrilacorina@gmail.com

📞 +40 (756) 532 973‬

Previous
Previous

Teodora Ghițescu

Next
Next

Alexandra Gorea